Jaipur, este capitala statului Rajastan, unul din cele mai înstărite state din India, unde se pare că și populația școlită este de peste 60%. Orașul este într-adevăr ceva mai curat, însă nu va puteți imagina câtă mizerie poate să fie în această țară. Enorm de multă mizerie, datorată sărăciei, lipsei de apă, mulțimii de oameni. Jaipurul și-a luat numele de la întemeietorul sau, maharajahul Jai Singh al II-lea, care a fost încoronat la vârsta de 11 ani. Jaipur este cunoscut și ca Pink City, după ce în anul 1876 Maharajahul Ram Singh a cerut vopsirea întregului oraș vechi în roz ca mesaj de ospitalitate pentru Prințul de Wales al Marii Britanii, devenit ulterior Regele Edward al VII-lea. De fapt rozul lor este mai mult un cărămiziu. Interesant este și faptul că vopseaua este un amestec de ingrediente naturale care nu are nimic de a face cu produsele chimice.
De la hotel am pornit pe jos spre zona centrală, însă în scurt timp ne-am dat seama că este ceva de mers, așa că am luat un autobuz care ne-a lăsat chiar în fața Palatului Vânturilor. Totuși, noi doream să ne începem vizita cu altceva așa ca am pornit spre City Palace situat chiar în zona centrală a orașului vechi. Intrarea se face pe poarta Virendra Pol. Imediat după intrare se găsește Mubarak Mahal (adică palatul ospitalității), unde este expusă o colecție de textile, care nu m-a impresionat cu nimic. Din această curte interioară se trece prin Rajendra pol și se ajunge într-o altă curte interioară, care are în centru Diwan-I-Khas (sala de audiente private). Chiar în această zonă sunt expuse 2 vase uriașe de argint, înalte de 1,6 m și cântărind circa 345 kg fiecare și având o capacitate de circa 4000 litri. Ele au fost făcute pentru Maharajahul Madho Singh al II-lea și au fost folosite pentru a căra apă din Gange până în Anglia, atunci când acesta a fost la încoronarea Regelui Edward al VII-lea, în 1902. Acum sunt piese de muzeu și listate în Guness Book, ca cele mai mari vase de argint din lume. Tot în această curte interioară este intrarea în Diwan-I-Am (sala de audiențe publice) care în prezent este Galerie de Artă.
Alături de acestea se mai pot vizita Bagghi-Khana (muzeul de calești), dar și Pitam Niwas Chowk & Chandra Mahal, cu niște porți foarte interesante. Înainte de ieșire am intrat și în Muzeul Armelor, unde am putut vedea o colecție impresionantă de arme. Cert este ca unele din acele arme istorice le puteai vedea și la gărzile de pe stradă. Una din secțiunile palatului este și în prezent reședința pentru maharajah.
După vizita la City Palace am trecut strada la Jantar Mantar, observatorul astronomic antic. La recomandarea dlui Lonely Planet am luat un ghid care să ne explice ce și cum și cred că a fost alegerea corectă. Observatorul, construit în vremea aceluiași maharajah Jai Singh al II-lea, pasionat de astronomie, expune o colecție de instrumente astronomice destul de ciudate la prima vedere. Este făcut după modelul construit pentru el la Delhi, însă este mai mare și mai bine conservat. Am aflat cu aceasta ocazie cum se măsurau în vremurile acelea pozițiile stelelor, zodiacul, ora etc.
De la Jantar Mantar ne-am întors la Hawa Mahal denumit și Palatul Vânturilor. Deja era ora prânzului și atmosfera era destul de animată, ca să nu zic aglomerată. Palatul, a fost construit în 1799 de către Maharajahul Sawai Pratap Singh, fiind proiectat de Lal Chand Ustad sub forma coroanei zeului hindus Krishna. Are un design unic, cu cinci etaje, asemănătoare cu un fagure de miere, 953 de ferestre mici, numite jharokhas, frumos decorate. Inițial acestea au fost construite astfel încât să permită doamnelor de la palat sa observe viața de zi cu zi din stradă, fără a fi văzute. Noi am putu vedea și terasele de peste drum, unde turiștii vin tocmai pentru a avea o priveliște asupra palatului.
După principalele atracții ale orașului vechi, am pornit prin bazare în direcția Albert Hall. Am făcut o mică escală la Iswari Minar Swarga Sal, un minaret care domina orașul vechi, dar și bazarele din jur. Albert Hall este situat în afara orașului vechi, însă nu foarte departe. Am pierdut totuși destul de mult timp până acolo. Clădirea, care a fost construită în onoarea vizitei prințului de Wales din 1876, găzduiește acum muzeul central. Arhitectura este o combinație între elemente englezești și nord indiene. În interior își găsesc locul diverse exponate din diverse țări.
Când am terminat vizita la Albert Hall ni se făcuse deja foame. Iurie ne-a condus la un restaurant recomandat, de cine altcineva decât Lonely Planet și anume Ganesh. Restaurantul, în fapt o bombă ordinară, era situat pe terasa zidului orașului vechi, în zona bazarului Nehru, lângă Poarta Nouă (New Gate). Aveam rețineri cu privire la mâncare, însă a fost una excelentă. Bineînțeles produse locale cu mult curry. Pitele cu usturoi au fost chiar delicioase, iar vederea panoramică asupra orașului a fost de asemenea specială. În plus am început sa vede cum se înalță mai multe zmeie.
Seara ne-am încheiat-o hoinărind prin bazare, încercând să găsim câte ceva. Ne-am întors la hotel tot cu autobuzul, super aglomerat de data aceasta, deși cred că la standardele din India mai era loc și pentru alții.
Leave a Reply