Ultima zi in India. Mai aveam un singur obiectiv major de vizitat: Humaiun Tomb. Pentru început am mers să luăm micul dejun la German Bakery. Am mers optat ca zi o zi în urmă pe meniuri europene. Noutatea este că nu mai erau locuri decât la o masă în stil japonez, că nu putem spune indian. Ne-am descălțat și ne-am așezat la ea. Valentina, se simțea din ce în ce mai rău, așa că nu a mâncat nimic, iar în cele din urmă a rămas la hotel. La metrou am avut o dilemă destul de mare cu privire la stația de destinație. În cele din urmă ne-am decis și am mers către Indraprastha. Aglomerația era destul de mare. Nu-mi aduc aminte să fi văzut așa ceva la noi, însă sigur eu am văzut în China și Japonia.
De la stația de metrou am pornit pe jos, spre sud și după mai bine de 1 km am făcut dreapta. După alte câteva sute de metrii am ajuns la National Craft Museum. Deși era luni, zi în care muzeul este închis, am avut totuși acces la expoziția în aer liber. Muzeul este o combinație între muzeul satului și cel al țăranului, însă noi nu am văzut decât partea exterioară. Comparând puțin cu Muzeul Satului din București muzeul lor este jenant de mic, raportând dimensiunile țării cu numărul exponatelor. Am concluzionat că Muzeul Satului de la noi este peste al lor. Totuși este interesant să vezi niște construcții total diferite față de Europa, pe care cu greu le poți numi case. Cât despre expoziția de produse tradiționale în aer liber pot să spun că prețurile, în general nenegociabile, erau mult peste prețurile unor produse similare găsite de noi până atunci.
Am plecat mai departe și în scurt timp am ajuns la Old Fort sau Purana Qila. Situat pe malul drept al Yanumei, dincolo de poarta monumentală de la intrare, West Gate (Bara Darwaza), se găsește una din primele locații ale capitalei din Delhi (pe vremea modulilor fiind și alte capitale). Inițial aici a fost cetatea Indraprastha construită în perioada sanscrită Mahabharata. Construcția actuală a început în 1533, pe vechiul amplasament din vremea Împăratului Mogul Humayun și finalizată 5 ani mai târziu. Ulterior ea a fost refăcută de primul împărat afgan al Indiei Sher Shah Suri.
Ca puncte de reper în interiorul complexului pot fi găsite moscheea Qila-i-Kuhna, Sher Mandal porțile de nord și sud (închise) etc. Moscheea este destul de interesantă și ea, însă nu s-a putut intra în interior. Aproape de ieșire există și un mic muzeu care face o scurtă trecere în revistă a Indiei de la începuturi și până azi.
Cum nu se poate ieși pe poarta de sud am părăsit complexul prin același loc ca la intrare. În imediata apropiere se află Zoo Delhi (National Zoological Park). Într-o prima fază Ioana nu a vrut să intrăm de teamă să nu vedem animale nemâncate, în aceeași țară în care poți vedea foarte mulți oameni nemâncați. Am intrat totuși. Există o casă de bilete și acces separat pentru turiștii străini. Enervant este că nu te lasă să intri cu mâncare chiar dacă-i asiguri că biscuiții din rucsac sunt pentru tine nu pentru animale, așa că după ce m-a enervat puțin i-am zis paznicului ca n-am niciun chef sa duc la seif jumătatea de pachet de biscuiți pe care o aveam și i-am spus că poate să-i mănânce el.
În prețul biletului este inclus și un pliant cu o hartă a grădinii zoo. Am pornit să o vizităm. Parcul are o suprafață de circa 71 ha și un număr de 1350 animale din 130 de specii. Poate că unul din cele mai frumoase exponate a fost tigrul alb. Ioana a fost încântată de hipopotami, care se scăldau nepăsători la turiștii aflați la doar câțiva metrii. Spre ieșire am ajuns la zona păsărilor de apă. Nu numai numărul mare de păsări (painted stork – Ibis leucocephalus) este frapant, ci mai ales faptul că ele sunt practic în libertate, nefiind nicio plasă, nimic care să le rețina aici. În plus, din zonă se vede perfect și poarta de la Purana Qila.
De la zoo am plecat mai departe spre Humayun Tomb. Când am ieșit am vrut să luam primul tuk-tuk, însă șoferul a părut cam nesimțit cerându-ne 100 rupii pentru mai puțin de 2 km. Al doilea a fost însă mulțumit cu 30. În plus acesta avea și aparat de taxare și așa am aflat ca prețul pentru 1 km este de circa 10 rupii.
Humayun Tomb, mormântul împăratului mogul Humayun, a fost construit în anul 1562 la cererea soției lui Humayun Hamida Banu Begum, fiind proiectat de arhitectul persan Mirak Mirza Ghiyath. Mausoleul reprezintă primul mormânt de acest gen de pe sub-continentul indian, fiind situat nu departe de cetatea Purana Qila, fondat de Humayun în 1533. Acesta a fost prima construcție la care s-a folosit structura de gresie roșie la o construcție de asemenea dimensiuni.
Mausoleul, care a fost inspirat de arhitectura persană, are o înălțime de 47 m și o lățime de 91 m, fiind prima clădire din India cu o cupolă dublă. În fapt simbolurile musulmane nu sunt foarte evidente, mogulii introducând treptat noua religie în India. În orice caz se spune că Taj Mahalul a fost construit după modelul acestui mausoleu, iar recomandarea ghidurilor este ca înainte de Taj Mahal să se viziteze acest templu. Complexul mai cuprinde și alte morminte, însă nu la fel de impunătoare ca acesta. Mie personal mi-a plăcut mai mult decât Taj Mahalul, cu toate că la nivel de detalii taj-ul este mult mai elaborat. În plus Taj Mahal are și 4 minarete care lipsesc aici.
După vizitarea complexului Humayun Tomb aveam două opțiuni: să mai vizitam ceva sau să ne întoarcem la hotel. Era deja aproape 4 pm și nici nu mâncaserăm de prânz. Am mers la primul tuk-tuk și i-am cerut să ne ducă la prima stație de metrou. Ne-a cerut circa 70 rupii, dar nu mai conta acum. Când ne-a întrebat la care stație n-am pre știut ca să spunem așa că Iurie i-a zis New Delhi railway. Șoferul ne-a întrebat unde stăm iar când i-am zis de hotelul Vivek ne-a făcut o ofertă de 150 rupii până la hotel. Am acceptat fără probleme.
Imediat am descoperit că ne aflam într-un alt New Delhi, de care habar nu aveam până atunci. Tuk-tuk-ul a pornit în trombă mergând pe niște străzi largi, unde vehiculele care circulau erau circa 90 % era mașini, fără ricșa, cămile sau elefanți, cu trotuare aproape pustii. Practic o zona rezidențială destinată, cel mai probabil unei caste mai bogate din India, precum și guvernaților. Am trecut și pe lângă India gate, însă n-am văzut-o deși șoferul ne-a întrebat dacă dorim să ne oprim la ea. După mai bine de o jumătate de oră de mers printr-un “altfel de Delhi”, decorul a început să se schimbe, să devină mai familiar, numărul de tuk-tuk-uri fiind din ce în ce mai mare, trotuarele mai aglomerate și mizeria la ea acasă. Am știut că ne apropiem de zona noastră. Așa și era, la vreo sută de metri de hotel, când am văzut că totul era blocat, i-am zis șoferului să ne lase.
Soția mea era în cameră într-o stare fizică la fel de nasoală ca și dimineața. Entuziasmul ei era la pământ. Am mers toți 4 să luam masa la German Bakery, după care ne-am petrecut ultima seară făcând ultimele cumpărături și, bineînțeles bagajele. A doua zi plecam acasă.
Leave a Reply