Acum ceva timp am fost întrebat dacă simt ceva de sărbători sau când trec în noul an. Am stat, am analizat și m-am gândit că cel mai bine ar fi să fac o retrospectivă.
Când eram mic așteptam sărbătorile încă de când începeau frunzele să cadă. Ne făceam planuri de colinde. Bucuria Crăciunului era asociată cu întrunirea familiei la tăierea porcului, care avea un ritual bine stabilit. La ”ceremonie” participam toți, cu mic cu mare, însă nea Pârvu, un vecin mai șugubăț (tâmplarul satului și deținătorul singurului Carnet de bețiv) era responsabil cu înjunghierea. Îmi aduc aminte cum într-un an a venit puțin ”afumat” de la un alt vecin, iar porcul a luat-o la fugă prin curte cu gâtul tăiat, iar noi alergând fie în urma lui, fie să ne ferim din calea lui. Uneori mai veneau colindători cu steaua, însă o patrulă formată din milițianul satului și profesorul de istorie (domnu’ Cici) avea grijă ca astfel de obicei păgân să nu existe. De obiecei și se confisca steaua și erau trimiși acasă.
Nu venea niciodată Moș Crăciun, însă Moș Gerilă îmi aducea portocale. Și acum când un coleg desface o portocală simt mirosul de sărbători. Bradul îl împodobeam cu nuci învelite în staniolul de la cele 2 ciocolate expirate primite în cursul întregului an. Globulețele erau un lux, iar eu nu aveam decât vreo 2-3.
De revelion mergeam cu plugușorul, seara pe 31, și cu capra, dimineața pe 1 ianuarie. Pentru cele două prestații, făceam pregătiri și repetiții cu cel puțin 2 luni înainte. Eu și colegii mei eram singura echipă care știa tot textul plugușorului. Câștigam și ceva bani.
Mai târziu am ajuns la liceu, ocazie cu care m-am mutat și la oraș (pe perioada școlară). Am cunoscut oameni noi și alte orizonturi. Primii ani, până prin 1990 s-a păstrat tradiția cu porcul, însă prin 1991 bunicul meu a murit și s-a pierdut ceva din spiritul Crăciunului. Masa de Crăciun s-a restrâns ca număr. Nu am mai mers nici cu plugușorul și capra. Revelionul am început să-l petrec cu prietenii, la câte o petrecere de o noapte.
Tradiția din liceu s-a continuat și în facultate, însă s-a mutat din camere de apartament spre petreceri la munte în cabane. Într-un an am petrecut revelionul cu niște colegii și prieteni din Bârlad la Câmpulung Moldovenesc. Cazarea inițială era într-o casă cu încălzire centrală: adică o sobă în mijlocul casei, iar camerele de jur imprejur. Nu era ce ne-am așteptat, așa că am schimbat pensiunea. Așa că ne-am cazat într-o pensiune cu o cameră de petrecere, iar de domnit am dormit vreo 15-20 de persoane într-un singur dormitor. Am fost și la schi. Acolo am avut prima și ultima mea experiență de urcat cu un teleschi. După primi metrii deja eram târăt de teleschi, iar după vreo 10 m am ajuns pe burtă, cu picioarele ridicate, ca să nu proptesc schiurile în zăpadă. N-am dat drumul la cablu, iar pe la jumătatea traseului responsabilii au oprit teleschiul să mă redresez. N-am reușit, așa că nu pot spune cum este o coborâre de începător de sus.
Într-un alt an am fost la cabana Negoiu. îmi aduc aminte că eram cred că la a 3-a încercare iarna, de ajuns de la cabană pe Șerbota. Așa că in ziua de 31 decembrie am tras o tura superba pe Șerbota. Prietenii mei s-au mobilizat mai greu, așa că am pornit singur. Din vârf am decis că vremea este prea frumoasă, așa că am continuat pe creastă spre refugiul Suru. Am coborât pe o pantă care mi s-a părut abordabilă. Am avut noroc că nu s-a portnit nicio avalanșă. Lumina reflectată în zăpadă și marea de alb m-au orbit suficient de mult ca să nu mai iau deciziile cele mai sigure. În plus eram singur, așa că n-am riscat și viața altora. Acolo am descoperit că muzica de cabană românească este destul de tristă, în vreme ce muzica bavareză este veselă.
Câțiva ani mai târziu am făcut revelionul cu niște prieteni speologi la refugiul Gențiana in Retezat. Ne-am cazat claie peste gramadă la priciurile din pod. Dormitul la prici era destul de interesant. Dacă erai mai norocos dimineata aveai șansa să te trezesti cu capul pe un sân de fecioară, însă erau și nopți în care nu puteai să te odihnești din cauza vreunui scârțâit mai sacadat de pat însoțit de respirații greoaie de prin vreun colț al încăperii. Din nu știu ce motive unii dintre colegii au decis sa ne mutăm de la priciuni în fân, intr-o șură lângă intrarea în pestera Sura Mare. Seara de 1 ianuarie a început cu o masă la unul ditre restaurantele din zonă, și am terminat-o cu o tură de peșteră la monitorizat de lilieci. Cu tot cu neopren mi-am simtit toate cele inghetate pentru vreo 2 luni.
Anii au trecut. Mi-am luat si eu nevasta și am mai schimbat ceva în obiceiuri. La inceput, până la cununie, am petrecut revelionul în doi: un meniu, programul de la televizor, si somn de voie. Dupa căsătorie, vreo 2 ani am petrecut sărbătorile în alte țări. De Crăciun, la Hurgada, am avut la masă niște englezi la vreo 45-50 ani cu un dialect imposibil de înțeles. Tipa se minuna că noi, din România veneam direct de la scufundări și i s-a părut foarte ”cool”. Nu se aștepta la așa ceva de la niște români. Era prea multă aventură pentru nivelul ei de înțelegere. Petrecerea a fost condimentată cu dans din biuric și jocuri cu focul. De revelion însă am avut niste comeseni cu care n-am reușit să schimbam vreo vorba. Anul următor, de Crăciun am primit o bere bonus la restaurantul hotelului din Beijing, de la un băiat de la recepție costumat în Moș Crăciun. Revelionul ne-a prins în Shanghai admirand focurile de artificii de pe râul Huangpu, în vreme ce betonierele treceau pe lângă noi pregatind orașul pentru expoziția mondială. Am servit masa de revelion la un fast-food din zona centrală.
A urmat un an în care am stat cu copilul în casă admirând artificiile și petardele de la colțul străzii. Unul dintre cele mai interesante și poate cel mai ”exotic” revelion, care cred ca a fost cel de la Fatehpur Sikri din India de anul următor. Într-unul dintre cele mai mizerabile orașe vizitate în excursia din India, la singurul hotel din oraș, unde proprietarul și-a dat toată silința să amenajeze mese în curte și să angajeze o orchestră pentru cele 6 persoane din hotel. Numai că totul a fost schimbat de o ploaie de vară cu tunete și fulgere, care ne-a trimis imediat în cameră. A fost aproape imposibil să dormim din cauza frigului. Am luat pe noi toate hainele pe noi și toate păturile și cuverturile existente, însă n-a fost suficient. A doua zi, în așteptarea trenului spre Ranthambore am vizitat un Parcul Național Keoladeo Ghana, în ricșă.
Însă de când copilul a mai crescut, revelioanele s-au rezumat la o ieșire în oraș sau urmărit, pe geam, artificiile de la colțul străzii.
Am reușit însă să compensăm prin petrecerea celui de-al doilea Crăciun și Revelion, cele pe stil vechi. Asta a făcut ca sărbătorile de iarnă să se prelungească. Din acest punct de vedere aș putea spune că sunt un privilegiat.
Anul acesta am petrecut Crăciunul cu prietenii, ca de altfel și în ultimii ani, bucuria mare fiind dată de zâmbetul copiilor care primesc cadouri: neprețuită. Revelionul l-am făcut lângă București, iar pentru mine s-a încheiat imediat după lansare în spațiu a unor lampioane. A doua zi am mers la Therme, unde ne-am înghesuit cu câteva sute/mii de persoane. Nimic spectaculos.
Dacă simt ceva pentru săbători sau anul nou? Cred că este clar ca ceva s-a diminuat de-a lungul timpului. Nici colindele nu mai sunt colinde. O lună întreagă de colinde cred totuși că este prea mult pentru oricine. Iar pentru noul an cred că ar trebui să dau un restart și măcar unele lucruri să le iau de la zero, ceea ce nu se poate. Totuși, bucuria persoanelor dragi, atât a familiei cât și a celor din jur, îmi aduce zâmbetul pe buze. Bucuria lor este de neprețuit.
La mulți ani !
Leave a Reply