Parcul Național Haleakala este unul dintre cele 2 parcuri naționale din Hawaii, fiind constituit în anul 1961, în jurul craterului Haleakala, care de fapt este o vale rezultată în urma activității vulcanului și a eroziunii de-a lungul timpului.
Mi-am început vizita în Parcul Național Haleakala la sediul administrației parcului (Park Headquarters Visitor Center), amplasat la intrarea în parc și la circa o oră de Kahului. Aici am fost sfătuit să-mi las mașina în parcarea de la Halemau’u Trailhead (2436 m) și să încerc un circuit cu plecare de la Centrul de vizitare Haleakala, așa că în mai puțin de 10 minute am parcat la punctul de destinație al traseului și m-am echipat de traseu. Ca să ajung la Centrul de vizitare Haleakala înțelesesem că trebuie să iau o mașină, așa că am făcut autostopul. Am avut noroc încă de la prima mașină, deși în mod normal se pare că trebuia să aștept o mașină a parcului.
La Centrul de vizitare Haleakala, situat al altitudinea de 2969 m, un ranger cu origini maghiare mi-a dat o hartă printată pe o hârtie A3 și niște recomandări, dar nu înainte de a mă întreba insistent dacă am fost în Big Island și dacă mi-am spălat bocancii după tura de acolo. Se pare că exista pericolul unor spori care au făcut ravagii în Big Island. Norocul meu a fost că bocancii mei erau deja spălați de noroaiele și ploile din Kauai, că altfel ar fi trebuit să merg desculț.
Pentru început am optat pentru traseul Pa ka’oao (White Hill Trail), un traseu ușor, de numai de 800 m, în apropierea centrului de vizitare, dar care este un excelent punct de belvedere, accesibil tot timpul anului.
După tura de relaxare am pornit mai departe pe traseul Keonehe‘ehe‘e (Sliding Sands), probabil cel mai popular traseu din parc. Traseul are în total aproape 18 km și traversează principala zonă a parcului, mărginită de o parte și de alta de cratere vulcanice. Eu însă nu mi-am propus acest lucru, așa că după ce am lăsat în urmă vârful Pu‘o Pele, după aproape 6,5 km de la intrarea pe traseu, am luat-o pe traseul din stânga: KaMoa o Pele Loop, unde am mers încă vreo 2,5 km până în zona vârfului Halali‘i, unde am optat pentru un ocol de vreo 600 m pentru a vizita și Kawilinau, un aven de vreo 20 m, numit și ”Groapa fără fund”.
Mi-am continuat drumul pe traseul Halemau‘u, nu prea încântat de faptul că cerul a fost acoperit de nori, iar până la parcare mai aveam vreo 8,5 km. Așa că am grăbit pasul. După vreo 3,5 km și un scurt ocol pe la Silversword Loop, am ajuns la Holua (2115 m), loc în care se găsește o cabană, loc de campare și o toaletă.
Ploaia începuse deja, așa că n-am zăbovit aproape deloc aici. Mi-am continuat drumul într-un peisaj cu totul schimbat, cu vegetație destul de bogată, în ciuda faptului că solul este vulcanic. După vreo 2 km și ceva, traseul a început să urce destul de mult, pe o potecă în serpentine, pentru ca în final să ajung pe o creastă, probabil la o altitudine de vreo 2500 m. Ultima parte a traseului, de aproape 2 km, a fost printr-o zonă de jnepeniș, destul de neplăcută pe ploaia mocănească care nu mai contenea. Într-un final am ajuns în parcare, unde mă așteptau 2 gâște hawaiiene nēnē.
[Vizitat în 12 septembrie 2016]
Leave a Reply