Atât din considerente financiare, cât mai ales din dorința de a vizita situl UNESCO Harar, singurul sit UNESCO din Etiopia situat oarecum în partea estică a țării și dificil de combinat cu altceva, am ales sa călătoresc din Somaliland în Etiopia pe cale terestra, cu mijloacele de transport în comun folosite de restul lumii.
Prima etapa a fost de la Hargeisa la Wajaale, pe teritoriul republicii Somaliland. ca sa fiu sigur ca prind primul microbuz, am mers cu o seara înainte la stația de autobuze din Hargeisa, de unde mi-am luat un bilet 52000 Dirham, aproximativ 7 dolari. Am plătit în dolari, însă restul l-am primit în moneda locală. Am insistat pentru primul microbuz al zilei și am reușit sa iau bilet, cu loc rezervat, la microbuzul de ora 6.15 am. A doua zi, ghidul meu m-a luat de la hotel la 6 fără 5 minute, iar la 6 am eram deja în microbuz. Drumul a decurs fără niciun fel de peripeții, cu clasicele filtre de pe drum, dar fără vreun control anume. Am făcut cei 90 km din Hargeisa până în Wajaale în aproape 2 ore, iar la 8 eram deja acolo.
Etapa a doua a reprezentat-o trecerea graniței. Practic de la stația de autobuz până în granița sunt aproximativ 200-300 m, pe care trebuie să-i parcurgi pe strada principala din Wajaale, o lume multicoloră și agitată. Ce mi-a atras cel mai mult atenția au fost mai multe gherete de metal, amplasate una lângă alta și a căror utilitate n-am înțeles-o inițial. Mi-a fost mai clar când am văzut pe cineva schimbând bani și mi-am adus aminte că și eu trebuie sa fac același lucru. Știam deja că în Etiopia cursul de schimb oficial, la banca, este de 1$=54 birr însă cursul la intermediari poate ajunge și la 1$=94 birr, dar în niciun caz nu m-am așteptat ca sa găsesc aici un curs de 1$=101 birr, așa ca în loc sa schimb 20 $, cum am vrut inițial, am schimbat 50 $, deși ulterior mi-am dat seama ca trebuia sa schimb chiar mai mult.
După schimbul valutar a urmat trecerea propriu-zisă a graniței, adică sfoara dintre cele 2 țări legată de 2 stâlpi. Prima escală am făcut-o la poliția de frontieră din Somaliland, unde mi-au verificat viza, m-au pozat și amprentat, totul într-o atmosfera extrem de relaxată. A urmat apoi trecutul de sfoară și mi-am continuat drumul pe jos circa 100-200 m, până când cineva de pe marginea drumului m-a întrebat dacă am viză. I-am spus politicos că vreau să mă opresc la punctul de frontieră, la care el, foarte arogant, a spus că el este poliția de frontieră, încercând să-mi arate un text scris pe un tricou purtat pe dedesubt. Într-adevăr, el era omul pe care îl căutam. Mi-a cerut viza electronică și pașaportul și preț de o jumătate de oră am așteptat confirmarea că viza este validă. Între timp, o altă persoană m-a abordat întrebându-mă de certificatul Covid, iar certificatul meu printat a fost suficient. I-au făcut și 2 copii xerox. Cu ajutorul unei persoane care s-a băgat în seama cu mine în timp ce așteptăm să primesc pașaportul, am ajuns la stația de autobuz situată la circa 300-500 m față de poliția de frontieră.
Etapa a treia Wajaale (Tog-Wajaale) – Jijiga. Din graniță am luat un microbuz al companiei Bader spre următoarea destinație, Jijiga, aflată la circa 70 km. Ca și în cazul Somaliland-ului și aici am avut loc rezervat și o sticlă de apă bonus. Totul a decurs perfect pana la jumătatea drumului, când microbuzul a oprit, iar șoferul mi-a pus în brațe bagajul. Total nedumerit, am lăsat microbuzul care trebuia sa m-a ducă la Jijinga și i-am urmat pe ceilalți călători către un punct de control al armatei etiopiene. Știam deja că în zona sunt controlați cetățenii etiopieni, în încercarea de a descuraja traficul de frontieră cu produse cumparate mult mai ieftin din Somaliland și fără sa se plătească taxe în Etiopia. Ceea ce nu mi-am imaginat a fost că acest control avea să mă includă și pe mine, unul din puținii turiști ajunși în zona și care în mod clar nu avea de-a face cu traficul local de produse de larg consum. Mai mult decât atât, soldatul care m-a controlat mai întâi corporal, a avut un mare exces de zel să-mi scoată toate hainele din rucsac și să verifice totul cu extrem de mare atenție. Bineînțeles că nu avea cum să-i scape cei vreo 50 USD in bancnote mici și care i-au atras imediat atenția. Într-o primă fază i-am dat peste mâna și i-am spus ca nu e treaba lui, însă după finalizarea controlului m-a pârât la șefi și imediat am fost înconjurat ce de-l puțin 10 persoane, atât în uniformă cât și în civil, cerând să le dau banii sau să-i împărțim frățește. Bineînțeles că am țipat și eu la ei și le-am spună că sunt pentru plata drumului către Addis Ababa. În discuție a intervenit și un șofer de microbuz, care părea sa înțeleagă ceva engleză. După o discuție aprinsă de maxim 5 minute, m-au lăsat brusc în pace și mi-au spus să merg la microbuz. Probabil că s-au luminat la minte când le-am spus că o să sun la Addis Ababa, deși n-aș fi avut idee unde să sun. Noroc ca șoferul la la microbuzul meu nu a avut exces de zel să plece mai departe și m-a așteptat, deși știu că au mai existat cazuri în care aceștia nu au așteptat. Mi-am continuat drumul destul de iritat, conștientizând totodată faptul că pot rămâne în orice moment fără bani, tâlharul principal fiind armata etiopiană.
Etapa a patra schimb de microbuze în Jijiga. Microbuzul care m-a adus de la granița m-a lăsat în zona centrală a orașului, dar într-o mică autogara folosită doar de companie. După ce am întrebat când pleacă următorul bus spre Harar, mi s-a spus ca nu de aici și că trebuie sa merg într-o alta autogara, sugerând mi sa iau un tuk-tuk până acolo. N-am avut o negociere lungă cu șoferul de tuk-tuk, el spunând 100 birr și eu 50 birr și n-a părut că nu este de acord, așa ca am urcat și am plecat înapoi spre drumul spre granița. După un drum de câțiva km, în direcția opusă față de alte repere pe care le aveam pe harta mea, m-a dus într-un fel de piață, în care erau câteva microbuze. Am coborât și i-am dat cei 50 birr, moment în care acesta a refuzat categoric, cerând cei 100 birr. Și eu am refuzat să-i dau suma cerută, așa că am plecat de lângă tuk-tuk și imediat am găsit microbuzul spre Harar în care am și urcat. Șoferul de tuk-tuk a tot insistat să-i dau 100 birr, lumea s-a strâns în jurul microbuzului, iar într-un final, cu ajutorul unui localnic din microbuzul meu, i-am dat 80 birr, spunându-i să ne lase în pace.
Etapa a cincea Jijiga – Harar. Drumul dintre Jijiga și Harar, având circa 110 km (de la autogara de unde am pornit), nu a fost nici el lipsit de peripeții. În primul rând a fost lipsa de confort. Dacă până atunci am mers cu niște microbuze decente, de data aceasta am mers cu un 8+1 destul de înghesuit, stând pe o jumătate de scaun, cu picioarele și rucsacul înfipte într-un cauciuc.
În plus, pe toată distanța am avut parte de peste 10 puncte de control, ale armatei etiopiene, poliției din Jijiga, poliției naționale, poliției din Harar, Somali Militia și alte unități despre care habar n-am de instituție țineau, că erau în civil. Primul punct de control a fost chiar la ieșirea din Jijiga și a fost al armatei etiopiene. Ca și la precedentul control, am avut parte de un control amănunțit, atât corporal cât mai ales al bagajului. De data aceasta soldatul în cauza n-am mai văzut banii, însă a avut plăcerea să scoată absolut totul din rucsac, spre deosebire de colegul lui de mai devreme, care a mai lăsat câteva accesorii haine murdare neatinse.
La celelalte puncte de control a fost ceva mai ușor, pentru că nu ni s-a mai cerut să coborâm din microbuz decât o dată, dar fără control al bagajelor. Cu vreo 10-15 km înainte de Harar, a început o mică agitație prin microbuz, au fost scoase mai multe pachete de pe sub banchete și lăsate la niște localnici pe marginea drumului. Am înțeles de la un pasager care vorbea ceva engleză, că acestea sunt de fapt haine și alte accesorii, care vor fi trecute peste munte în Harar, ca să se evite controlul. Într-adevăr, la următorul control, o polițistă din Harar s-a uitat destul de atentă pe sub banchete, dar controlul a venit un pic prea târziu.
Am coborât în Harar în locul în care au coborât și majoritatea celorlalți pasageri, stația fiind la circa 1 km de centrul istoric al orașului.
Etapa a șasea Harar – Dire Darwa. Drumul dintre Harar și Dire Darwa a fost poate cel mai facil din Etiopia. Ca sa fiu sigur ca nu o sa m-a surprize și aici, la unul dintre muzeele vizitate am întrebat despre locația autogării spre Dire Darwa si mi s-a spus ca vis-a-vis de stadion, reper ușor de găsit, dar am mai și întrebat pe strada. Când am intrat aici am găsit un haos la fel de mare car în Jijiga, însă imediat a venit cineva la mine bucuros că își completează ultimul loc în microbuz. Am nimerit pe bancheta din spate, între doi mâncători de khat.
Drumul de circa 50 km a durat o oră, timp în care ne-am mai oprit la câteva filtre, dar fără control, am stat în spatele unor camioane, am mers pe serpentine și drumuri parțial asfaltate. În cele din urmă am ajuns în Dire Darwa, însă nu am coborât la șoseaua principala, ci am mai mers vreun kilometru până la autogară.
Etapa a șaptea Dire Darwa – Addis Abada. După ce am ajuns în Dire Darwa marea provocare a fost sa ajung la aeroport cât mai repede și să reușesc sa gasesc si un zbor spre Addis Ababa. Deși pe harta aeroportul este chiar în oraș, în realitate de la stația de autobuz pana la aeroport sunt aproape 10 km. Am încercat negocieri cu Numeroșii șoferi de tuk-tuk, fiecare cerând între 150 și 200 birr, adică un preț dublu fata de prețul microbuzului de la harar la Dire Darwa. Într-un final am găsit pe cineva dispus sa m-a ducă la 100 birr, dar i-am spus ca nu-i dau mai mult de 80 birr. După ce a plătit 10 birr ca să între 50 m în aeroport, i-am dat 100 birr.
Aeroportul din Dire Darwa este foarte mic, așa ca după vreo 3 verificări de bagaj, pentru bilet de avion spre Addis Ababa am mers direct la ghișeul de check-in. Aici am reușit sa iau un bilet la reducere, compania Ethiopian oferind un discount pentru localnici și cei care dețin un bilet la un zbor extern cu compania. Singura problema pe care am avut-o a fost ca nu a acceptat decât plata in cash, așa ca după ce m-am scotocit prin toate buzunarele, am reușit să adun fix prețul biletului, mai puțin 5 birr care oricum n-a contat nici pentru el. Zborul spre Addis Ababa a durat un pic mai mult de o oră, iar la bord am beneficiat și de o brioșă și un suc, pentru prima masă a zilei.
Costuri:
Hargeisa – Wajaale 52000: Somaliland shiling (7 USD)
Wajaale – Jijiga – 270 birr
Tuk-tuk Jijinga: 80 birr
Jijiga – Harar: 200 birr
Harar – Dire Darwa: 70 birr
Tuk-tuk Dire Darwa: 100 birr
Avion Dire Darwa – Addis Ababa: 4035 birr
Total transport în Etiopia (inclusiv accesul al 3 muzee în Harar) – 50 USD.
Durata călătoriei: 14:30 ore, inclusiv o escală de 2 ore în Harar pentru vizitarea orașului.
[Călătorie în 24.03.2023]
Leave a Reply