
Harar este un oraș istoric fortificat din sud-estul Etiopiei. Acesta a fost un centru comercial major, care leagă rutele comerciale africane și islamice.
Timp de mai multe secole, Harar a fost un centru comercial major, legat prin rute comerciale de restul Etiopiei, întregul Corn al Africii, Peninsula Arabă și alte zone.
Zidurile care înconjoară orașul au fost construite între secolele al XIII-lea și al XVI-lea și avea odată cinci porți: Poarta Shoa, Poarta Buda, Poarta Sanga, Poarta Erer și Poarta Fallana, fiecare oferind acces către cinci cartiere diferite ale orașului. O a șasea poartă, Poarta Harar, a fost construită ulterior, în anul 1889.
Harar este considerat al patrulea oraș sfânt al islamului, aici găsindu-se un număr 82 de moschei, dintre care trei datează din secolul al X-lea. Îmbinarea arhitecturii africane și islamice asupra dezvoltării tipurilor de clădiri ale orașului și a amenajării urbane îi conferă caracterul și unicitatea deosebite. Orașul Harar a fost înscris în lista UNESCO în anul 2006.
În ceea ce privește experiența mea personală, pot spune că nu m-a încântat în mod deosebit. După ce am coborât din microbuzul care m-a adus aici din Jijinga și după o experiența destul de neplăcuta avută de când am trecut granița și până aici, am pornit pe jos spre centrul istoric al orașului.
Prima oprire am făcut-o la Poarta Shoa, în fața căreia era o agitație destul de mare și greu de pozat. Și mai dificil a fost sa fac o poza cu panoul informativ UNESCO, astfel încât să nu prind panoul fără cele 2 persoane care stăteau la umbră sub el.
De la poarta Shoa am pornit spre centrul orașului, mergând pe lângă ziduri, pe o stradă îngustă, amenajată ca piață în care se vindeau tot felul de legume, fructe și condimente.
Ajuns în centrul orașului, m-am îndreptat spre Centrul Arthur Rimbaud. Acesta este amplasat în centrul orașului, în mijlocul unor străzi înguste, flancate de ziduri înalte. Centrul Rmbaud este un muzeu dedicat poetului francez Arthur Rimbaud. Centrul este amenajat într-o casă atractivă a unui negustor indian, fiind construită pe locul unei case anterioare, unde se spune că a locuit Rimbaud între 1884-1891 și despre care se crede că are o strânsă prietenie cu guvernatorul Hararului, Ras Mekonnen Wolde Mikael. În interior există o expoziție fotografică a Harar-ului de la începutul secolului al XX-lea – cu câteva dintre fotografiile făcute de Rimbaud – care arată unele asemănări cu orașul de astăzi.
În imediata apropiere se găsește Casa lui Ras Tafari și muzeul orașului Sherif Harar. Casa lui Ras Tafari a fost construită de un comerciant indian, iar multe dintre caracteristicile sale, cum ar fi sculptura lui Ganesh de deasupra ușii, sunt de origine orientală. Haile Selassie și-a petrecut luna de miere aici: de aceea casa îi poartă numele precoronării. Acum găzduiește un muzeu, care găzduiește o colecție privată de arme, monede, bijuterii, unelte de uz casnic, manuscrise vechi și îmbrăcăminte culturală.
După cele două muzee, am revenit la strada principală, vizavi de Palatul lui Ras Makonnen, pentru vizitarea Muzeului Național Harar, pe care l-am găsit închis, dar am avut noroc cu o doamnă, custode al muzeului, care a apărut din senin și mi-a deschis. Muzeul este destul de modest și găzduiește artefacte de uz casnic, costume tradiționale, arme și bijuterii, inclusiv din alte regiuni ale Etiopiei.
După cele trei vizite am decis să nu merg la marginea orașului, pentru principala atracție din prezent, hrănirea hienelor, deși se pare că această îndeletnicire are ceva istorie, fiind reflectată în unele picturi vechi de acum 100-150 ani, pe care le-am văzut în muzeele vizitate. N-am vizitat nici moscheile din oraș, limitându-se să le văd din stradă.
Ultima oprire am făcut-o la Poarta Harar cunoscută și sub numele de Poarta Ducelui după Ras Makonnen, primul duce de Harar, poartă care în prezent este probabil cea mai populară, fiind accesibilă și mașinilor.
[Vizitat în 24.01.2023]
Leave a Reply