
De la Assos am pornit spre Gülpınar urmând drumul îngust și plin de serpentine din vecinătatea coastei (de fapt nu este pe coastă însă este cel mai apropiat drum apropiat de coastă). În Gülpınar am identificat imediat marcajele care ne-au condus către situl arheologic Apollon – Smintheion, aflat chiar în centrul localității.
Excavarea sitului a început încă din 1866, însă au fost abandonate odată cu începerea construcției unei fabrici de ulei de măsline. Aici se găsește al doilea cel mai important sanctuar al lui Troas, zeul care protejează șoarecii, după Templul Athenei din Troia. Se pare că acest cult are peste 2000 ani și este originar din Creta. Situl nu este mare și este chiar lângă drum, așa că cele câteva pietre de văd bine și din afară.
Leave a Reply