
Geneva este cel de-al doilea oraș ca mărime din Elveția și cel mai mare din zona francofonă a țării. Geneva este un important centru financiar și totodată sediul european al Organizației Națiunilor Unite, dar și sediul mai multor organizații internaționale, printre care Sediul Organizației Mondiale a Comerțului, Organizației Mondiale a Sănătății, Comitetul Internațional al Crucii Roșii. Aici s-au semnat și mai multe convenții internaționale, printre care , fiind totodată și locul în care au fost semnate Convențiile de la Geneva care stabilesc standarde juridice internaționale pentru tratamentul umanitar în timpul războiului, cum ar fi tratamentul necombatanților și al prizonierilor de război.
Din nefericire nu am avut foarte mult timp la dispoziție pentru vizita la Geneva, așa că toată vizita a fost de fapt o scurtă plimbare prin centrul orașului. Principala atracție de aici este Lacul Geneva cu celebra fântână arteziană Jet d’Eau. Fântâna este într-adevăr incredibilă, pompând apa până la o înălțime de 140 de metri, cu o forță de circa 200 km/h și 1360 de cai putere.
În afară de fântână, am explorat o parte din centrul vechi, în zona Catedralei Sf. Petru, cea mai importantă biserică din Geneva. Aceasta a fost construită între anii 1160 – 1252, pe locul unei biserici din secolul al VI-lea. Catedrala a fost reconstruită de mai multe ori, ultimele reconstrucții având loc în secolul al XVIII-lea. În anul 1397, clădirii principale i s-a adăugat Capela Macabeilor, iar în anul 1752, pe latura vestică, a fost adăugat un portic. Din păcate nu am reușit să o vizitez și în interior, fiind închisă.
Mi-am terminat scurta escapadă la Geneva cu o plimbare pe malul lacului Geneva, admirănd o expoziție temporară de picturi, având cate temă principală invazia Ucrainei.
[Vizitat în 15.05.2022]
Leave a Reply