Deși Gulin-ul are destul de multe locuri pitorești, în special parcuri cu ceva atracții culturale, pe lângă cele naturale, este destul de dificil să vizitezi ceva într-un interval de timp relativ scurt, cum ar fi o pauză de prânz. Așa că am luat-o cu începutul, adică un obiectiv mai mic: Fubo Hill sau Fuobo Hill. Ne-am îngrămădit vreo 6 inși în taxi și am plecat, având cu noi pe cei 2 chinezi, colegi în cadrul cursului la care am participat la Institutul de Speologie.
Fubo Hill este un vârf cu o altitudine de vreo 213 m și 62 m deasupra râului Li, fiind parțial în apă și parțial pe mal. In stanca a fost construit un templu în perioada dinastiei Tang (618-907), pentru comemorarea generalului Fobo, de unde si numele vârfului. Este și o statuie a generalului în fața intrării. Biletul de intrare costa 30 RMB.
La baza are o mică peșteră în care își fac veacul mai mulți vânzători de nimicuri. Din peșteră se poate ajunge foarte ușor pe malul apei, într-un loc destul de spectaculos. În plus aici există și niște mici statuete sculptate în peretele de calcar al peșterii.
Deși este foarte abrupt, pentru a ajunge în vârf nu trebuie abilitați de alpinist ci se pot folosi scările de beton. Totuși, faci ceva efort. În vârf este amenajată o platformă de unde se pot vedea foarte bine împrejurimile. Este extraordinar. Păcat de ceata care învăluie atmosfera si nu ai vizibilitate la distanta. Mai sunt și clădirile destul de anoste, însă partea bună este că nu se ridică deasupra vârfurilor. În partea estică se vede cursul râului Li și bărcile de agrement care-și fac numărul.
După vizita la Fubo Hill, spre seară, îndrumați de chinezi am mers să luăm cina împreună în vecinătatea hotelului, însă în alt loc decât acela unde majoritatea dintre noi mâncam de obicei. La primul restaurant din cale am văzut un cățel la tavă apetisant și care aștepta să fie devorat. Ne-am grăbit să facem poze (eu am reușit doar vreo 2 alb-negru fiindcă îmi făcusem niște setări aiurea și am fost luat prin surprindere uitând de ele, în vreme ce proprietara restaurantului se răstea la noi să nu mai pozăm).
Leave a Reply