
Fortăreața Çavuștepe (Çavuștepe Kalesi), cunoscută și ca Sardurihinilli, este un un sit fortificat situat la circa 25 km sud-est față de orașul Van, din estul Turciei. Cetatea a fost fondată de regele Urartian Sarduri al II-lea (764–735 î.e.n.) în timpul domniei sale în secolul al VIII-lea î.e.n., în perioada cea mai înfloritoare a Imperiului Urartian.
Çavuștepe este amplasată pe o culme de deal și cuprinde ziduri de fortificație, precum și din rămășițele palatui regal urartian. Situl cuprinde o zonă superioară și una inferioară,în care se află Templul lui Khaldi sau Irmushini, zidurile cetății, turnul regelui, atelierele (sec. VII î.e.n.), depozite, cisterne, bucătărie, palat cu sala tronului, toaleta „regală”, harem și au fost amplasate săli cu colonade. Fortăreața Çavuștepe a fost distrusă în secolul al VII-lea î.e.n., probabil de către sciți, însă există și urme ale unei ocupații medievale ulterioare.
Eu am vizitat situl venind dinspre Andaman și îndreptându-mă către Castelul Hoșap și am urcat dealul în urma unei alte mașini. Imediat după ce am parcat, am fost întâmpinat de un bătrânel, care a început să-mi dea primele informații. Inițial am crezut că este paznicul sitului, însă am înțeles că este de fapt o persoană oarecare, care își petrece veacul pe acolo, încercând să vândă diferite suveniruri turiștilor.
Situl este foarte ușor de vizitat, fiind o potecă unică de acces. În fața mea era un grup de vreo 5 persoane, cu care am intrat imediat în vorbă. Așa am aflat că era un grup de arheologi de la Universitatea din Van, care făcea aici diferite săpături arheologice, dar nu știu de ce fix în mijlocul zilei, când era o cădură aproape de nesuportat. Am fost invitat de ei la un pahar de suc, în vreme ce mi-au dat câteva informații despre sit.
Pentru un turist care nu este expert în istoria popoarelor lumii antice, mai ales a celor din Caucaz și Anatolia, situl în sine nu are foarte multe de oferit, așa că vizita mea a fost destul de scurtă. Mult mai multe informații, alături de diferite artefacte, se regăsesc la Muzeul din Van, a cărui vizită o recomand înainte de a ajunge la Çavuștepe. O reproducere a cetății se poate vedea în prima imagine.
[Vizitat în 28.07.2022]
Leave a Reply