După aproape 2 ani am ajuns din nou în Guangzhou. Cum prima dată când am ajuns în Guangzhou, vizita mea a fost de doar câteva ore, timp în care nu am reușit să văd decât un singur templu (Chen Clan Academy), parțial din cauza întârzierii trenului, parțial din cauza ploii. Speram ca de data aceasta să vizitez ceva în plus și în același timp să nu plouă. Cu ceva întârziere am plecat repede spre metrou sperând sa ajung înainte de ora 5 la templul Bright Filial Piety (Guangxiaosi).
China este în continuă dezvoltate inclusiv în ceea ce privește infrastructura de transport. La momentul respectiv linia 3 de metrou ajunge la aeroport numele stației fiind Airport South (alte două fiind în lucru la momentul respectiv). Costul unui bilet de metrou (jeton) este de 7 yuani (RMB) și se poate cumpăra de la unul dintre automatele de la intrare. Eu am folosit una dintre cele 2 bancnote din colecția mea de bani, fără sa fiu nevoit să mai schimb.
După 3 stații am schimbat și am luat metroul de pe linia 2. Schimbul a însemnat să ies din metrou și să urc pe partea cealaltă a aceluiași peron. În continuare am mers până la stația Gongyuanqian unde am schimbat din nou luând metrou de pe linia 1 încă o stație până la Ximenkou. De aici, în circa 5 minute a ajuns la intrarea în templul Bright Filial Piety (Guangxiaosi), cu numai 15 min înainte de ora închiderii. Am cumpărat bilet (5 RMB) și am intrat. Ploaia începuse aproape bine și mi-a adus aminte de vizita mea precedentă la Guangzhou când a început ușor și a continuat cu să plouă cu găleata.
Templul Bright Filial Piety (Guangxiaosi) a fost construit acum circa 1700 ani de un călugăr indian, însă înfățișarea de astăzi o are din timpul dinastiei Qing (1644 – 1911). În prezent el este printre cele mai impunătoare și influente temple din China, fiind cel mai mare din provincia Guangdong.
Dacă fac abstracție de ploaie, vizita mea s-a derulat aproape perfect în curte, însă mi-a fost imposibil să mă apropii de clădirea principală sau măcar să fac o poză. De fapt am nimerit în timpul unei slujbe destul de importante se pare, iar accesul era restricționat atât pentru localnicii sau nelocalnicii aflați în vizită. Pe la 5.30 (adică la 30 min după orarul obișnuit de funcționare) am plecat mai departe, fără să pot vizita templul în interior. Am ales plimbarea pe jos până la stația Gongyuanqian. Acolo am constatat că mai am doar o stație de mers până la hotel, așa că am decis să merg pe jos până acolo. Deși se lăsase întunericul, nu mi-a fost greu să găsesc hotelul. Reclama luminoasă, coborâta din stratul de ceață, m-a ajutat din plin.
La recepție, ca de altfel mai peste tot în China, a trebuit să duc ceva munca de lămurire cu personalul nevorbitor de engleză, însă în final a fost bine. Deși n-aveam bar în cameră mi-au cerut să fac un depozit de vreo 300 RMB. Cash nu aveam, iar cursul la hotel era destul de prost așa ca am optat pentru card. Noroc că era o localitate și un hotel mai decent și ca auziseră de carduri (surpriza a venit a doua zi când mi s-a cerut cardul pentru deblocarea sumei). Curând am ajuns și în camera. Deși nu arata ca în poza de pe site-ul de pe care am făcut rezervare, arata destul de bine pentru o cameră fără fereastră. Cum stăteam la hotel doar o noapte, iar afară era ceață, lipsa ferestrei n-a contat câtuși de puțin. Se pare ca cel puțin prin Asia se pot găsi camere destul de bune la un preț excelent dacă nu au ferestre. Este o opțiune mai ales dacă stai numai o noapte sau o folosești strict pentru a dormi, nu și ca punct de belvedere.
După ce am lăsat bagajul, trebuia să mă ocup și de schimbarea banilor. La ora aceea băncile nu mai erau deschise așa că în drum spre Pearl river am făcut o escală la un bancomat (nu prea exista case de schimb în Guangzhou).
În maxim 15 minute mă plimbam deja pe faleza râului Pearl. Pearl river este cel de-al treilea râu ca mărime din China după fluviile Galben și Yangtze, cu o lungime totala de 2400 km și al doilea ca volum de apă după Yangtze. Zona de vărsare aval de Guangzhou este în mod regulat dragata pentru a permite accesul navelor de mari dimensiuni, iar gura sa de vărsare formează un golf care separa Macao de Hong Kong.
După ce am ajuns la unul din debarcadere (Tianzi Wharf) m-au și asaltat mai mulți vânzători de croaziere. Am ales-o pe cea care pleca imediat și care întâmplător sau nu era printre cele mai ieftine (aproximativ 30 RMB). Croaziera a fost destul de spectaculoasă, deși ploaia măruntă și oboseala mea după zbor erau ingrediente numai bune de întors în camera. Cursa a durat circa 1 oră, timp în care am putut admira luminile clădirilor de pe malurile râului. Se pare că prețul era determinat și de ceea ce se servea la bord. În prețul excursiei mele a intrat un simplu ceai, însă numai bun pentru vremea de afară.
După croaziera m-am întors spre hotel, încercând să văd dacă găsesc și ceva de mâncare. Nu departe de Tianzi Wharf era un restaurant destul de select se pare, cu multă lume la terasa acoperită. M-am oprit și eu. În interior era amenajat un spațiu destinat clienților, unde aceștia puteau să-și aleagă hrana (încă vie) care urma sa fie pregătită. Am decis să nu încurajez practica uciderii unor specii din fauna sălbatică și mi-am cumpărat ceva de mâncare de la un 7-Eleven. Urma vizita mea la Kaiping Diaolou.
Leave a Reply