Eupen

Situată la granița cu Germania, la numai 16 km de Aachen, localitatea Eupen găzduiește Parlamentul comunității germane din Belgia. Comparativ, distanța până la Liege este de circa o oră , iar până la Bruxelles de circa două ore cu trenul. 

Primele atestări ale localității, din secolul al XIII-lea, se referă la apartenența sa la Ducatul Limburg, însă recunoașterea sa datează din secolul al XVI-lea ca centru în care se comercializa până și cuie. Până în anul 1919, când în urma tratatului de la Versailles a fost inclus în Belgia, Eupen a aparținut succesiv mai multor puteri ale vremii (habsburgi spanioli, habsburgi austrieci, prusaci, francezi etc.).

Nu mai știu ce m-a determinat să vizitez Eupen-ul, dat fiind lipsa unor atracții turistice de top, dar și a distanței mari din Bruxelles,  de unde am ajuns în Eupen cu un tren direct. În orice caz, n-am poposit acolo mai mult de o oră, după care am plecat, cu autobuzul de data aceasta, către Vervieres.

Din gara în mai puțin de 5 minute am fost deja în centru, care arăta a șantier, ca mai toată Belgia din ultimul deceniu (toate centrele istorice ale orașelor vizitate în perioada 2010-2015 fiind în restaurări).

Centrul vechi al orașului poartă amprenta numeroaselor case ale comercianților de pânză, datând din secolele XVII-XVIII. Principala atracție este însă biserica Sf. Nicolae, construită în anul 1721 în stil baroc.

[Vizitat la 27.10.2011]

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*