După o noapte scurtă condimentată de sforăitul lui Peter, colegul de cameră, de credeam ca o să se dărâme pereții, am pornit de la hotelul meu din Atena spre intersecția străzilor Zinonos și Menandrou, de unde am luat autobuzul 051 până la autogara pentru distanțe lungi din strada Kifissou 100. Mai greu a fost cu biletul pe ruta urbană, așa că până m-am prins de unde pot cumpăra bilet, am ratat primele 3 autobuze. Într-un final am plecat și am ajuns la autogară la ora 8 și un pic, suficient ca să iau autobuzul de la ora 9 (n-am aflat dacă era vreunul mai devreme).
După vreo 2 ore și jumătate am coborât dincolo de Lygourio, la intersecția către situl arheologic Epidavros. De aici am pornit pe jos cale de 1 km, iar după 10-15 min eram deja la intrare. Epidaurus a fost un oraș independent al Greciei Antice (până la momentul cuceririi de către romani). Se spune că aici a fost locul de naștere al lui Asclepius (Asklepios) vindecătorul, fiul zeului Apollo. Cultul lui Asclepius de la Epidaurus (zeul medicinii) este atestat încă din sec. al VI-lea î.e.n. (mai precis de prin 350 î.e.n), când persoanele bolnave erau vindecate în acest loc. Oamenii bolnavi dormeau peste noapte într-o cameră specială, iar în vis zeul le dădea sfaturi de vindecare. A doua zi ei povesteau visele unui preot, care le scria un tratament, care de multe ori însemna doar o vizita la baie sau la sala de sport. În final Asclepius a fost ucis de către Zeus cu un fulger, pentru că se credea că aduce oamenii din morți, existând riscul să reînvie mai multe spirite malefice.
Mi-am cumpărat bilet și în câteva minute eram în fata teatrului. Teatrul de la Epidavros (Epidaurus) reprezintă piesa de rezistență a sitului arheologic. Teatrul este recunoscut pentru acustica sa deosebită, care permite înțelegerea aproape perfecta a cuvintelor de către toți spectatorii, scaunele de piatră din calcar filtrând sunetele de frecvență joasă (ca de ex. murmurul spectatorilor) și amplificând sunetele de frecventa înaltă rostite pe scenă. În centrul scenei este un loc care se spune că are cea mai bună acustică. O familie de americani își trimisese puștiul în acest loc și îl întreba diferite lucruri, astfel încât ei, din ultimul rând, să testeze acustica. M-am plimbat și eu puțin de-a lungul ultimului rând și pot confirma că se auzea perfect.
Teatrul a fost proiectat de Polykleitos cel Tânăr în secolul 4 î.e.n. Inițial a avut 34 de rânduri, care au fost extinse în timpul romanilor cu alte 21 de rânduri. Are o capacitate de până la 15.000 de persoane, iar în perioada estivală se țin periodic spectacole.
După vizita teatrului am pornit mai departe și m-am oprit la micul muzeu din incinta complexului. Deși mic, muzeul este foarte plăcut. Nu are foarte multe exponate dar se pare ca sunt destul de bine conservate și nu mi-am dat seama dacă erau falsuri sau nu (așa cum am constatat în multe alte locuri din Grecia).
Cea de-a doua parte a complexului este reprezentată de ruinele vechii așezări. Pentru necunoscători într-ale istoriei, arhitecturi sau arheologiei este destul de dificil să înțelegi ceva din pietrele respective, sau chiar să-ți imaginezi cum ar fi arătat anumite încăperi, detaliat prezentate de administratorii sitului. Cert este că similar că în Atena, grecii s-au pus pe treaba și vor să reconstruiască totul. Nu știu dacă au schițe sau poze din vremea aceea, însă ce mai contează. În plus nu ascund faptul ca vor să reconstruiască, iar ”piesele” noi arată ridicol de ”kitch”, cel puțin pentru mine. Așa că mi-am scurtat vizita și am pornit spre stația de autobuz pentru destinația următoare: Nafplio.
Leave a Reply