Efes

Ultima noastră escală în vizita prin Selçuk am făcut-o la orașul antic Efes sau situl arheologic Efes. Complexul are 2 intrări: una despre drumul spre Kusadası, iar cea de-a doua din drumul spre Casa Fecioarei Maria. Noi am folosit-o pe prima, care este de fapt și cea mai populară. Tariful de intrare este destul de mare: 25 TL. După obișnuiții turnicheți și o sticlă de apă ne-am continuat drumul pe o alee umbrită până în apropierea teatrului antic, unde începe propriu-zis partea interesantă a complexului, deși aceasta este o zonă de șantier în care se fac restaurări masive.

Efes a fost un oraș antic grecesc construit în secolul al X-lea îen de către coloniștii ionieni și atici, devenind unul dintre cele mai mari 12 orașe din zona Mării Ionice.

Perioada de maximă înflorire a cunoscut-o însă după ce a fost cucerit de romani în anul 129 îe.n. În perioada romană, Efesul a devenit cel mai important centru comercial din Asia Mică și capitala acestei provincii. Majoritatea ruinelor care se pot vedea în prezent datează din perioada romană. Faima i-a fost dată mai ales de Templul Zeiței Artemis, distrus în anul 268 în timpul invaziei goților, templu care este în altă locație și pe care noi nu l-am vizitat. După mai multe epoci a ajuns sub stăpânirea otomană în 1304, pentru ca să fie complet abandonat în secolul al XV-lea.

Specialiștii spun că Efesul conține cea mai mare colecție de ruine din perioada romană din partea estică a Mediteranei, estimându-se că numai 15 % dintre acestea au fost excavate. Situl este imens cu un număr foarte mare de ruine încât vizita este deopotrivă entuziasmantă, cât și demoralizantă, mai ales că nu apuci să vezi tot (cred că trebuie o zi întreagă pentru vizită, plus un ghid cât o carte).

Noi n-am avut o zi la dispoziție și nici un ghid, așa că ne-am orientat spre cele mai reprezentative fiind Amfiteatrul, Biblioteca lui Celsus (despre care se spune că avea o capacitate de circa 12.000 de manuscrise), Templul lui Domitian, Teatrul Odeon, Templul lui Adrian, Poarta Magnesia etc.

Cred totuși că Biblioteca lui Celus este cea mai impresionată, alături de o secțiune de case (Terrace Houses), situate într-un spațiu închis, vis-a-vis de Templul lui Adrian.

Majoritatea turiștilor nu vizitează aceste case, fie din lipsă de curiozitate fie nu sunt dispuși să dea un ban în plus, intrarea face obiectul unui bilet suplimentar (tarif de vizitare 15 TL, care se plătesc chiar la intrare). Totuși, din cei circa 1,5 milioane de turiști care vizitează Efesul anual, 90.000 vizitează și casele terasate. Noi am decis să le vizităm și nu regretăm nimic. În plus, într-o zi toridă de vară, aici poate fi găsită puțină umbră.

Săpăturile la Casele Terasate au început prin 1960, fiind făcute de către arheologi austrieci. Ei au ajuns la concluzia că cea mai bună protecție se poate realiza dacă aceasta sunt conservate in situ. Există 2 zone de săpături, însă doar Casele Terasate 2 sunt acoperite, escavările fiind finalizate aici prin anii ’90.

Casele Terasate sunt reprezentative pentru viața romană a Efesului, ele aparținând clasei bogate a orașului. Au fost folosite din secolul I până în secolul al VII-lea, după care au fost abandonate, atât din cauza raidurilor arabe, cât și din cauza colmatării continue a portului. După abandonare casele s-au degradat fiind acoperite de pământ de la alunecările de teren.

Complexul conține 8 reședințe și se pot vizita urmând un circuit din partea de jos ieșirea fiind în partea superioară. Mai multe case au fost restaurate și pot fi văzute mozaicuri, fresce, băi etc. În partea superioară traseul trece chiar pe deasupra unor încăperi, care pot fi văzute prin podeaua de sticlă (care, ce e drept, și-a cam pierdut transparența).

[Vizitat in 12.08.2012]