
Craterul Nemrut este situat la vest de Lacul Van, la o distanță de 13 km de Tatvan și 25 km de Ahlat. Craterul are un diametru de aproape 10 km, fiind unul dintre cele mai mari din lume. Craterul Nemrut este cel mai tânăr con vulcanic din Turcia.
Jumătatea vestică a craterului este acoperită de lac. În vârf, sunt cinci lacuri, două dintre ele fiind permanente, iar celelalte sezoniere. Cel mai mare dintre lacuri este Lacul Nemrut, situat la o altitudine de aproximativ 2.247 m deasupra nivelului principal al mării. Acesta are o suprafață de 12,36 kmp, adâncimea medie este de aproximativ 100 m, iar adâncimea maximă este de 176 m.
Caldera a fost desemnată ca monument al naturii în anul 2003, iar în 2013 acesta a fost recunoscut ca zonă umedă de importanță internațională (sit Ramsar), fiind cel de-al 14-lea sit Ramsar din Turcia. Zona protejată din jurul lacului se întinde pe 4,8 kmp și este o importanță atracție turistică. Recent au fost demarate cercetări privind formațiunile geologice de aici, scopul principal fiind acela de a oferi datele necesate includerii zonei în Lista Geoparcurilor Globale UNESCO.
Drumul din Tatvan până la lac nu este cel mai bun drum din Turcia, însă este accesibil inclusiv pentru mașini normale, nu numai pentru mașini de teren. În zona lacului nu există facilități turistice, ci doar o parcare improvizată, destul de aglomerată atunci când am ajuns eu acolo. Cu toate că nu mi-am programat o vizită aici, cred că abaterea de la traseul pe care mi l-am propus inițial a meritat și recomad cu plăcere o vizită în zonă.
[Vizitat în 26.07.2022]
Leave a Reply