
Refugiul pentru animale sălbatice din Caucaz este o zonă situată în centrul Armeniei, în apropiere de rezervația forestieră de stat Khosrov, având o suprafață de circa 20000 ha. Refugiul este administrat de Fundația pentru Conservarea Biodiversității și a Bunurilor Culturale din Armenia, un ONG armean membru IUCN.
Întreaga zonă reprezintă un hotspot pentru biodiversitatea sud-caucaziană, aici găsindu-se specii rare de animale sălbatice, cum ar fi muflonul armean, ursul brun sirian, capra bezoar, vulturul negru eurasiatic, vulturul bărbos, leopardul caucazian, râsul caucazian și vipera armeană.
Pe întreaga suprafață a refugiului, fauna sălbatică este monitorizată în permanență cu camere video și rangeri. Crearea centrului și monitorizarea zonei a fost benefică pentru biodiversitate, mai ales că aceasta era cam inexistentă până în 2010, din cauza braconajului, în prezent putând fi observate capre bezoar, urși, lupi și râși. În zonă a fost observat și un leopard caucazian, dintr-o populație de numai 8-13 indivizi estimați în întreaga Armenie.
În prezent aici se construiește o infrastructură turistică, având ca scop promovarea ecoturismului. Sumele generate din turism sunt reinvestite în conservarea florei și faunei unice a zonei.
În centru este amenajat și primul centru de salvare a animalelor sălbatice din Armenia. Acesta a fost înființat în 2016 și se axează în principal pe salvarea urșilor recuperații din regiunea Ararat, de la ursarii armeni.
[Vizitat în 14.05.2022]
Leave a Reply