Tel Beer Sheva

Beer Sheva este unul dintre cele trei siteme antice de colectare a apei, reprezentative pentru perioadele fierului și a bronzului din zona Levantului. Mai mult decât atât, cele trei situri Megiddo, Hazor și Beer Sheba sunt reprezentative pentru faptul că ele conțin dovezi asociate cu unele evenimentele descrise în Biblie, fiind incluse în lista UNESCO în 2005.

Beer Sheva este situat la marginea deșetului Negev, pe ruta dintre Mitze Ramon, de unde am plecat dimineața, după ce am vizitat Craterul Ramon, și Nazareth, punctul de destinație al zilei. Situl arheologic Beer Sheva (sau Be’er Sheva) reprezintă una dintre așezările istorice, cunoscute sub numele de tel (zonă înălțată), care avea controlul rutelor comerciale din regiune.

Tel Beer Sheva datează din Epoca Fierului și se spune că este este menționată în Biblie de peste 30 de ori. Un turn de observație special construit permite o imagine de ansamblu bună asupra sitului arheologic. Ținînd cont de faptul că situl are câteva mii de ani, ruinele sunt destul de bine conservate și se pot vedea clar străzile și clădirile vechiului oraș. De asemene, există și un sistem de captare a apei, care alimentează un rezervor subteran din râul din apropiere. Întreaga vizită a durat aproximativ o jumătate de oră, mai mult decât suficient pentru o plimbare prin tot situl.

[Vizitat în 29.11.2017]

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*