Muzeul Numismatic din Atena

O plimbare prin Atena este de regulă sinonimă cu o incursiune în istoria Greicei antice. Cu toate că majoritatea turiștilor preferă siturile arheologice, există și unele atracții mai puțin populare, dar deosebit de interesante. O astfel de atracție este și Muzeul Numismatic.

Situat în zona centrală a Atenei, la mai puțin de 5 minute de mers pe jos de la Parlament, muzeul este amenajat în Trojan Mansion, reședința arheologului german Heinrich Schliemann, care a făcut numeroase cercetări arheologice pe teritoriul Greciei în secolul al XIX-lea.

Muzeul Numismatic este unicul din Grecia și unul dintre cele mai importante muzee de acest fel din lume. Colecțiile din muzeu conțin peste 500.000 de obiecte, monede, sigilii, medalii și pietre prețioase, care datează din diverse perioade, începând cu secolul al XIV-lea î.e.n și până în prezent. Deși nu este un muzeu foarte mare, mie mi-a plăcut foarte mult, nu numai datorită colecțiilor, dar mai ales datorită modului în care acestea au fost organizate: pe perioade istorice, pe categorii de simboluri (cum ar fi animale), pe tipul de metal, modul de producere și multe alte criterii stabilite în așa fel încât să fie pe înțelesul tuturor. Ultima secțiune este dedicată perioadei moderne, care se sfârșește cu euro și cu alte metode de plată din ziua de azi.

Din păcate fotografiatul în muzeu nu este permis, așa n-am putut fotografia decât panoul din ultima secțiune, care îndemnă la cumpătare în folosirea banilor și poarta de la intrarea în muzeu, unde mi s-a părut ciudat să văd zvastica. Poate că este ceea ce a rămas din influența germană a fostului proprietar, deși acesta a trăit cu mult înainte de compromiterea acestui simbol antic.

[Vizitat în 08.04.2012]

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*