
Antelope Canyon este una dintre atracțiile importante ale Arizonei, fiind situată în Page, în amonte de Marele Canion. Canionul este rezultatul unui proces de eroziune care a durat milioane de ani. El face parte din Parcul Tribal Navajo Lake Powell, fiind administrat de comunitatea de indieni Navajo. Vizitarea canionului se face exclusiv în cadrul unor tururi ghidate, de către indieni Navajo, cei care adminsitrează parcul.
Deși este considerat un singur canion, acesta are două secțiuni, care pot fi vizitate separat: Upper Antelope Canyon și Lower Antelope Canyon. Noi am ales să vizităm Lower Antelope Canyon.
Lower Antelope Canyon este mai lung decât Upper Antelope Canyon (aproximativ 600 de metri) și este situat sub pământ. Intrarea s-a făcut de la nivelul solului, unde am coborât în canion pe niște trepte metalice. Traseul nu este deloc dificil, deși în interiorul său nu este amenajată o potecă sau punți, fiind nevoie și de un mic efort fizic. Cea mai dificilă porțiune a acestei excursii este coborârea inițială în canion, pe scările metalicei. Ritmul vizitei este unul lent și influențat destul de mult de mărimea grupului.
Odată coborât în canion, peisajul de deșert de la suprafață se schimbă radical, stâncile de o culoare preponderent roșiatică dând impresia că ești pe o altă planetă. Bineințeles că ghidul Navajo, se oprește la fiecare formă mai dosebită pentru o scurtă explicație. Interesant este că după instalarea acestor scări, Lower Antelope Canyon a devenit ceva mai popular decât Upper Antelope Canyon, atrăgând un număr important de vizitatori, dar și de fotografi, lucru care implică vizita la anumite ore din zi și chiar în anumite anotimpuri. Noi am ajuns la canion în jurul prânzului, așa ne-am mulțumit cu lumina și unghiurile specifice acestei ore, însă în cele din urmă putem spune cu certitudice că a fost o vizită foarte frumoasă.
După vizita la Antelope Canyon am făcut o mică baie în Lacul Powell, al doilea cel mai amre lac de acumulare din SUA și o importantă destinație turistică, după care ne-am continuat ziua vizitând Monument Valley (situat la peste 200 km), după care ne-am întors la Page pentru cazare.
[Vizitat în 18.07.2009]
Leave a Reply