
Angera este o mică localitate situată în provincia Varese din regiunea Lombardia din nordul Italiei. Angera a primit titlul de oraș de la ducele Ludovico il Moro, din 7 octombrie 1497. Astăzi, caracteristica ei majoră este castelul Rocca Borromeo, un castel impunător destul de vechi. Zona mai este renumita prin vinuri si amplasamentul sau pe malul Lacului Maggiore.
Castelul Rocca Borromeo din Angera este probabil cea mai bine conservata clădire fortificata dintre castele din Lombardia. Împreună cu castelul de pe partea opusă a lacului (Rocca din Arona), acesta a reprezentat unul dintre principalele puncte strategice de control al Lacului Maggiore.
Castelul Rocca din Angera este cunoscut în special pentru Sala de Justiție, unul dintre cele mai importante exemple de pictură italiană și Muzeul Păpușilor, unic în Italia și printre cele mai importante de acest gen din Europa.
Am avut timp decât pentru o vizită rapidă a castelului, fără posibilitatea de a zăbovi prea mult în fața exponatelor (adică a păpușilor). Expunerea lor este făcută in mod cronologic, observându-se foarte bine modul in care acestea au evoluat, de la păpuși de ceramică, la păpuși Barby sau de la păpuși îmbrăcate in costume de epoca la reproduceri miniaturale ale vedetelor actuale.
După secțiunea păpușilor urmează secțiunea muzeului propriu-zis din care se remarca Sala de Justiție. Am avut timp sa dau si o fuga pana in turn, deși trecuse de ora închiderii. Cert este ca din turn există o priveliște extraordinara asupra întregii zone, atât asupra lacului Maggiore cât și a Alpilor.
Alături de acest castel în Angera mai există și câteva biserici destul de interesante și un mic port cu prea puține bărci sau iahturi, iar în restaurantele de pe malul lacului se mănâncă foarte bine, mai ales după ora 8 pm.
Leave a Reply