
Înconjurată de munții Siona și Parnassus, localitatea Amfissa este situată în mijlocul unor plantații de măslini (de pe munte se vede ca o zonă împădurită destul de mare), nu departe de portul Itea. Originile orașului sunt destul de vechi, fiind reședința regiunii Ozolian Locris, regiune locuita de tribul antic grecesc Locrians.
Printre atracțiile localității se numără Castelul Salona (cunoscut și cu numele de Castelul de Oria) situat pe un deal din apropiere și Catedrala Buna Vestire cu mai multe picturi murale. Castelul Salona a fost construit de către guvernatorii stabiliți aici după ce orașul a fost cucerit, in anul 1205 de către regele din Salonic Bonifaciu de Montferrat.
Cum eu am ajuns la Amfissa în cadrul unui curs, nu prea am avut mult timp de vizită, totuși trebuie remarcat faptul că în centrul orașului există câteva restaurante unde se pot servi bucate tradiționale. Unul dintre ele mi-a plăcut foarte mult prin aranjamentul sau „retro”, fiind decorat cu zeci de reclame de acum vreo 50 ani și alte obiecte de prin aceeași perioada.
Leave a Reply