Jaipur: Amber Fort, Jaigarh & Nahargarh

Destinația zilei: Amber fort și ce mai era prin jur. Pentru a ajunge acolo puteam lua autobuzul (puțin mai complicat că noi voiam mai multe escale) sau să închiriem o mașină. După câteva negocieri am reușit să închiriem o mașină pentru circa 600 rupii (adică vreo 10 euro). Am pornit spre Amber Fort situat la circa 12 km de Jaipur. Pe drum șoferul ne-a explicat și treaba cu zmeiele (orașul fiind plin) și anume ca peste câteva zile era sărbătoare mare în Jaipur, ocazie cu care se făcea și o expoziție de zmeie. Ne-am dat seama că același motiv era și pentru multe clădiri din centrul vechi care erau proaspăt vopsite sau se vopseau acum.

Amber Fort, situat la marginea orașului, este construit în stilul arhitectonic rajput și a fost capitala antică a statului Jaipur. De la parcare se poate urca la fort pe scări sau se ia “telegondola” de elefanți. Noi am ales varianta elefanților și ne-am așezat la o coadă serioasă. Am ajuns la timp, fiindcă la câteva persoane în spatele nostru s-a închis coada. Urma o pauza pentru elefanți, timp în care să fie hrăniți și adăpați. Prețul “telegondolei” este de 900 rupii, destul de piperat pentru tot ce înseamnă India, iar pe un elefant nu pot merge decât maxim 2 turiști. Ne-am consolat cu ideea că plătim pentru elefanți nu neapărat pentru indieni.

Fortul este unul destul de mare cu o succesiune de curți interioare și încăperi cu diferite funcționalități, care îmbină stilul mogul cu cel hido-rajput. La exterior predomină piatra de culoare galbenă (de unde și denumirea de “chihlimbar”), însă în interior sunt și clădiri din marmură albă și gresie roșie. Interesant este că între Amber Fort și Jaigarh (situat în apropiere ceva mai sus), a existat un tunel de legătură. În prezent se poate merge doar pe o mică secțiune, unde am zărit și ceva lilieci de dimensiunile unei pălării aflați se pare în hibernare.

De la Amber Fort ne-am continuat drumul, pe o șosea destul de abruptă și cu multe serpentine, până la Fortul Jaigarh. Fortul Jaigarh a fost construit în 1726 de către Sawai Jai Singh III pentru a proteja Fortul Amber și palatul din interior și a fost numit după maharajahul Jai Singh II.

Este cunoscut și sub numele de Fortul Victoriei și are un design structural ca al Fortului Amber. Prima escală la fort am făcut-o ca să vedem faimosul tun numit “Jaivana”, care a fost fabricat în incinta fortului, fiind cel mai mare tun din lume pe roți (probabil tras de elefanți). Ironia este că s-a tras o singură dată cu el și atunci pentru testare, fiind practic nefolosit în luptă. Complexul mai include o mulțime de anexe, încăperi curți interioare, un muzeu de arme și o gradină bine îngrijită.

Pe drumul de întoarcere de la Nahargarh, la intrarea în Jaipur, am făcut o mică escală (pentru câteva poze) la Jal Mahal sau Water Palace. Palatul, amplasat în mijlocul lacului Man Sagar, a fost construit în 1799 de maharajahul Madho Singh ca reședință de vară pentru familia regală. Accesul se face cu barca. Se pare că și în prezent este folosit de familia regală din Jaipur, în special vara pe caniculă, de către doamnele de la curtea regală, palatul având și încăperi răcoroase amplasate sub nivelul apei.

Ultima escală am făcut-o la Royal Gaitor (royal cenotaph). Complexul cuprinde mai multe mausolee de marmură aparținând diferiților membrii ai familiei domnitoare din Jaipur. Cel mai impunător mormânt este al Maharajahului Jai Singh al II-lea, întemeietorul Jaipurului și mort în 1743, cu o cupola susținută de 20 de piloni frumos sculptați.

La întoarcere ne-am oprit la un centru comercial “modern” situat nu departe de hotelul nostru. Am servit masa la Pizza Hut (cea mai scumpă masă servită în India) și ne-am continuat cumpărăturile în centrul comercial din vecinătate.

A doua zi am pornit spre Jodhpur cu un tren care a avut peste 6 ore întârziere. Senzația a fost drumul spre gara din Jaipur, când am trecut pe lângă cabinetul celebrului dentist din Jaipur (este un film elocvent pe Internet, eu nu am decât o poză).

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*