Coasta Amalfi (Costiera Amalfitana) este una dintre destinațiile de top ale Italiei și nu poate lipsi dintr-o vacanță în zona Napoli, chiar dacă vacanța este la sfârșitul lunii decembrie. Situată între Sorrento și Salerno, coasta este extrem de abruptă, cu peisaje extraordinare, fiind una dintre cele mai frumoase zone din Italia. Istoric vorbind, începând cu anul 839 și până pe la 1200 această zonă a fost o republică independentă, cu monedă și legi proprii. Datorită peisajelor pitorești cu valori naturale dar și culturale, zona a fost înscrisă în anul 1997 în lista patrimoniului mondial UNESCO ca peisaj cultural.
Ca să ajung acolo a trebuit să plecăm de dimineață din Napoli, cu trenul local Circumvesuviana. În aproape o oră și jumătate am ajuns în Sorrento. Aici am pornit la o tură scurtă prin zona centrală și ne-am oprit la o cafea și o prăjitură la ceea ce părea cea mai populară cafenea/cofetărie din oraș. Am revenit în zona gării de unde am luat autobuzul spre Amalfi. Deși nu aveau un program predefinit, am optat pentru bilete de o zi, care să ne confere libertatea de a opri oriunde și am pornit la drum.
Coasta estre stăbătută de o șosea îngustă, săpată în stâncă și care traversează văi extrem de accidentate, pe alocuri nefiind loc decât pentru o mașină, mai ales dacă este autobuz. După o serie de viraje în ac de păr, cu hăul care începea de la nivelul ochilor, am decis ca prima oprire să fie la Positano. Din șosea am coborât în orășel admirând casele, stăduțele, magazinele de suveniruri, toate despreinse parcă dintr-un decor de basm. După cel mult 15 minute am ajuns în dreptul la Bisericii Santa Maria Assunta, unde este un alt punct frumos de belvedere spre zona dinspre mare. Am decis să nu mai coborâm și ne-am întors în șosea de unde am luat autobuzul în continuare.
Următoarea oprire a fost la Peștera de Smarald (Grotta dello Smeraldo). De la șoseam am coborât la nivelul mării cu un lift, după care am intrat în peșteră cu un grup ”organizat”. Toată distracția a fost de fapt o plimbare de vreo 3-5 m cu barca prin peșteră în care ni s-au arătat niște formațiuni, ni s-a spus o scurtă poveste în italiană și total neinteresantă, iar unul dintre barcagii a tras o cântare să sublinieze acustica sălii. Peștera, sau cel puțin partea vizitabilă, este destul de mică însă părerea mea este că a meritat oprirea.
Punctul culminant al zilei a fost Amalfi, unde am ajuns cu păreri împărțite: eu satisfăcut de întregul peisaj cu serpentine, munți și localități cu case care se întind de la nivelul mării și până sus pe munte, iar soția mea galbenă de la răul provocat de serpentine și drumul extrem de îngust.
Orașul Amalfi în sine este foarte interesant, în special datorită centrului istoric, care și-a păstrat intact aspectul medieval cu multe case albe, așezate parcă una peste alta, intercalate cu străzi înguste, alei și scări care duc către piețe pitorești. Încă de la intrare orașul este dominat de catedrala Sf. Andrei care se înalță grandios din Piazza Dumo. Fiind orașul care dă numele zonei, aici este și punctul terminus pentru toți turiștii care vizitează Coasta Amalfi și chiar dacă era sfârșit de decembrie aglomerația din oraș nu a trecut neobservată. Cu toate acestea, am petrecut vreo 2 ore aici și am fi petrecut și mai multe dacă nu ar fi fost ziua scurtă.
La întoarcere am optat să luăm trenul din Salerno. Nu există niciun autobuz care să lege Sorrento de Salerno, însă Amalfi este punctul terminus atât pentru autobuzele care pleacă spre Sorrento, cât și pentru cele care Salerno. Urcarea în autobuz a fost o provocare și o experiență în sine, care mi-a adus aminte de rata cu care făceam naveta în anii ‘80. Practic cred că vreo 200 de pasageri încercau să urce într-un autobuz. După ceva lupte cineva a spus că va fi încă un autobuz care pleacă în același timp, așa că s-a evitat în ultimul moment vărsarea de sânge. N-a însemnat însă că a autobuzul a fost mai liber, dimpotrivă a fost extrem de aglomerat, unele voci spunând că este ultimul autobuz din acea zi. Drumul până la Salerno a fost pe întuneric, așa că n-am mai văzut peisajul dar am simțit din plin serpentinele, mai ales soția mea.
Când am ajuns în Salerno era deja întuneric bine, iar mersul bară la bară prin oraș ne-a determinat să ne oprim mai devreme și să ne continuăm drumul spre gară pe aleea pietonală de pe malul mării. Am făcut chiar și o escală în parcul de distracții unde cei mai mici dintre noi ne-am dat în roată și am văzut orașul de sus. În gară a fost altă nebunie, cu toată lumea care striga, automate de bilete care nu funcționau, trenuri anulate sau întârziate și alte asemenea, așa că am fost nevoiți să mai facem o plimbare prin zonă până la sosirea unui tren spre Napoli.
În mod cert Coasta Amalfi trebuie aprofundată și într-un alt sezon mai cald și pentru mai multe zile, deși cred că vara este foarte aglomerat. Mai dificil este decizia cu privire la transport. Probabil o mașină ar fi prea mult din cauza traseului plin de serpentine, dar și a lipsei locurilor de parcare, însă și autobuzul poate fi o decizie nefericită, mai ales că nea-m convins că este super aglomerat chiar și în decembrie. Vom vedea data viitoare !
[Vizitat în 30.12.2018]
Leave a Reply