Al Ain

Orașul Al Ain este al doilea oraș ca mărime din Emiratul Abu Dhabi și reprezintă una dintre cele mai vechi așezări locuite permanent din lume.

Situat aproape de granița cu Oman, oaza de palmieri din Al Ain reprezintă Orașul Grădină al Emiratelor Arabe Unite, fiind singurul sit al Patrimoniului Mondial UNESCO din Emiratele Arabe Unite, fiind înscris în lista UNESCO în anul 2011. Situl are mai multe componete, care includ morminte de piatră, sisteme de irigare aflate parțial subterane, oaze și construcții din pământ, sau mai bine zis un fel de chirpici local.

Distanța de la Dubai la Al Ain este de circa 140 km și se parcurge în aproape 2 ore. Eu am călătorit cu autobuzul nr. 201, luat din autogara Al Ghubaiba (Al Ghubaiba Bus Station), aflată în apropiere de Dubai Creek. În Dubai există mai multe autogări, iar pentru o excursie într-un alt emirat trebuie căutată autogara care operează pe ruta respectivă. Călătoria a costat circa 25 AED, încărcați pe Nol Card, un card de trasport care poate fi folosit numai pe transportul public din Emiratul Dubai, nu și pe transportul public din celelate emirate.

În Al Ain am coborât la stația Eid Praying Ground, situată la ceva mai mult de 2 km de oaza Al Mutaredh, dar am preferat această opțiune, ca să pot vizita oaza. Accesul la oază este mascat oarecum în spatele unor străzi nu tocmai arătoase, dar nu departe de bulevardul principal. Chiar la intrare este o barieră pentru mașini, însă se paote intra pietonal, accesul fiind liber. În interior sunt mai multe drumuri sau alei perfect asfaltate care împânzesc oaza. Dincolo de aceste drumuri sunt plantațiile de palmieri, printre care se regăsesc canalele de irigare denumite ”falaj”, care transportă apa din subteran la suprafață și care sunt esențiale pentru irigarea întregii zone. Acest sistem de irigații au avut de-a lungul timpului un rol esențial pentru comunitățile locale și producția de curmale, fapt care a contribuit la listarea celor șase oaze din Al Ain pe lista UNESCO. Dincolo de plantațiile de palmieri și sistemele de irigații aferente, oaza nu oferă nimic spectaculos din punct de vedere turistic, însă plimbarea a fost una plăcută.

De aici am plecat mai departe către Fortul Vechi (Old Fort) situat în parcul Jahili, situat la circa 1,5 km distanță. Fortul Al Jahilli (Old Fort) este deschis în fiecare zi. Construcția fortului a început în 1891, fiind finalizat în 1891, obiectivul acestuia fiind acela de a controla tribrile din zonă. Fortul în sine nu foarte spectaculos, însă restaurarea majoră din 2007-2008 acesta s-a transformat radical, devenind destul de fotogenic pentru turiști. Cred că cel mai interesant obiectiv din interiorul fortului este turnul de veghe, ampalsat într-un colț al incintei și adăpostit de zidurile înalte ale fortului. Într-una dintre încăperi este amenajat un ecran pe care se proiectează imagini de la restaurarea fortului, dar și cu alte forturi construit din cărămizi de chirpici. Foarte interesantă este și expoziția foto despre un aventurier britanic și servitorii săi în Arabia în anii ‘40 – ’50. Chiar lângă fort se află Moscheea Jahili, o moschee de mici dimensiuni construită tot la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Mi-am continuat vizita la Muzeul Palatului Al Ain Sheikh Zayed. Muzeul a fost amenajat într-un fost palat folosit ca reședință și centrul administrativ de familia conducătoare a Emiratelor Arabe Unite. Palatul a fost construit în 1937 și extins ulterior de șeicul Zayed bin Sultan Al Nahyan, părintele fondator al Emiratelor Arabe Unite, care l-a folosit până în 1966. Palatul a fost restaurat și transformat în muzeu în 2001. În opinia mea, palatul nu trebuie ratat în niciun caz la o vizită în Al Ain, aici regăsindu-se pe lângă încăperile familiei conducătoare și încăperi administrative, două dintre acestea fiind adăugate odată cu restaurarea.

După vizita la Muzeul Palatului Al am plecat mai departe spre oaza Al Ain, situată în imediata apropiere. Spre dosebire de oaza Al Mutaredh, aceasta este amenajată pentru turism, existând la intrare o zonă de suveniruri și loc de închiriat biciclete, iar pe aleile din interior sunt amplasate numeroase panouri cu diferite informații referitoare despre oaza, sistemul de irigații sau producția de curmale. În rest, nu sunt mai diferențe între cele două oaze, așa că presupun că și celelalte patru oaze, pe care nu am avut ocazia să le vizitez, sunt la fel.

După ce am citit toate panourile informative, am ieșit prin partea opusă cu intenția clară de a vizita Muzeul de Istorie Al Ain. Muzeul a fost înființat în 1969 și găzduiește artefacte recuperate din numeroasele situri arheologice din regiune, inclusiv unelte de silex și vârfuri de săgeți care datează din mileniul al șaselea î.e.n. Din păcate, muzeul este închis din cauza lucrarilor de renovare.

Ultima escală am făcut-o la Fortul Al Murabba (Al Muraba’a), aflat și acesta în renovare, însă am reușit să-l văd cât de cât de dincolo de gard. Fortul a fost construit în 1948 în perioada șeicului Zayed bin Sultan Al Nahyan. Acesta este construit din chirpici și are o structură dreptunghiulară, aici fiind găzduită inițial administrația locală din Al Ain. În anii´50, fortul a devenit o secție de poliție și a fost cunoscut local ca Murabbat Zayed. Din 1968 fortul a fost împrejmuit cu un zid, formând o curte mare deschisă dreptunghiulară.

De la Fortul Al Murabba am mers la autogara din Al Ain, situată destul de aproape și am încercat să ajung în zona Hili, pentru o scurtă vizita la mormintele care fac parte din sit, însă nu am reușit să găsesc un autobuz care să mă ducă acolo, așa că am luat următorul autobuz spre Dubai.

[Vizitat în 15.01.2023]

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*