Ziua cea mare: Taj Mahal. Toate ghidurile și recomandările spuneau că trebuie să ne începem vizita la ora 6, pentru a evita aglomerația pe de o parte și pentru modul în care pică lumina pe mausoleu, într-un mod specific și unic. Nu spunea însă nimic de anotimp. La ora 6 când ne-am trezit era încă întuneric afară, deci de lumină puteam să uităm liniștiți. În plus personalul de la hotel ne-a zis că în zilele precedente a fost destul de multă ceață, așa că aveam cel de-al doilea motiv să uitam de ora 6. În fine, după un mic dejun pe fugă am reușit plecăm pe la ora 7, încurajați și de tipul de la recepție care ne-a asigurat că azi nu era ceață (afară era încă întuneric). Am luat primul tuk-tuk ieșit în cale și în scurt timp ne-am înfățișat la intrare. Ne-am așezat la coada nu foarte mare. În fapt erau 4 cozi: una pentru femei indiene, una pentru femei de alte nații, una pentru bărbați indieni și una pentru bărbați de alte nații. Logica era simplă: controlul la sânge pe care îl făceau cei de la intrare, cu mențiunea că se face în locuri separate pentru femei față de bărbați (femeile intră într-un fel de cabină, probabil din considerente de religie … musulmană). Știam că nu avem voie cu prea multe lucruri la noi așa că nu am plecat de la hotel decât înarmați cu camerele foto. Ne-am distrat puțin pe seama unei franțuzoaice care a fost nevoită să-și lase la indieni toată mâncarea (biscuiți, bomboane și toate cele), ca într-un final să fie nevoită să meargă să-și lase ceva la vestiar. Marea grijă a indienilor este nimeni să nu aibă guma de mestecat. Se pare ca mai sunt câte unii care-și lipesc “ciunga” pe pereții Taj Mahalului. Noi am intrat fără probleme.
Imediat ne-a întâmpinat monumentala poartă Darwaza-i Rauza, dincolo de care aveam să vedem Taj Mahalul. Despre Taj Mahal nu prea am ce să spun, fiindcă deja s-au scris poate milioane de pagini. Pe scurt este un mausoleu, impresionant, din marmură albă construit de Împăratul Mogul Shah Jahan în memoria celei de-a treia soții, Muntaz Mahal, care a murit dând naștere celui de-al 14-lea copil. Ea fusese soția, sfătuitoarea și sprijinul împăratului mogul timp de 17 ani. Construcția mausoleului a început in 1631 și a durat aproximativ 22 ani.
Am încercat și noi să savurăm splendoarea monumentului însă lumina dimineții era departe de cea descrisă în ghiduri. Cu alte cuvinte am prins o vreme destul de proastă din punct de vedere fotografic. Pentru vizitarea mormântului (cenotaph-ului), am fost nevoiți să ne descălțăm și să pornim mai departe desculți pe marmura udă și rece. Păcat că ne schimbaserăm șosetele, că nu era cazul. În plus la cât costa biletul (750 rupii, adică de 3 ori mai mult decât pentru orice alt sit al patrimoniului mondial din India, și de vreo câteva sute de ori mai scump decât pentru un localnic), puteau să ne ofere niște pungi în care să ne băgam picioarele. La final indianul de acolo mai avea și tupeul să ceară bacșiș, deși scria mare că este un serviciu gratuit. În interior, la mormânt, este o aglomerație destul de mare și este interzis să fotografiezi, de parcă s-ar degrada cumva. Oricum nu interiorul, cu cele două morminte, este cel mai interesant. După morminte am dat ocol mausoleului după care ne-am îndreptat spre celelalte construcții din complex. Într-una din ea se exemplifică modul în care au fost făcute încrustațiile de la mausoleu, însă nu erau foarte multe exponate.
Am plecat nici foarte satisfăcuți, dar nici dezamăgiți. Înainte de ieșire am vrut să trimitem niște vederi de la oficiul poștal din interiorul complexului, însă ni s-a spus că se deschide numai după ora 11. Era cam 9 -10.
De la Taj Mahal am luat o șaretă ca să ajungem la Fortul Roșu (Red Fort) din Agra. Fortul are o istorie destul de lungă, fiind ctitoria regilor rajputi. Ea a fost cucerită de moguli, iar în vremea împăratului mogul Akbar ea a fost reconstruită folosindu-se gresie roșie, de unde și numele actual. Muncitorii au lucrat la ea timp de opt ani, construcția fiind finalizată în 1573.
Fortul a fost capitala imperiului mogul în mai multe etape, fiind reședința temporară pentru mai mulți moguli. Structura interioară a încăperilor/spațiilor este una valabilă pentru toate cetățile mogule aceasta cuprinzând: Diwan-i-Am (Hall of Public Audience), Diwan-i-Khas (Hall of Private Audience), Golden Pavilions, Mina Masjid (o moschee privată), Takht-i-Jahangir – Tronul lui Jahangir (pe care ne-am așezat și noi, ca de altfel toți turiștii, nefiind interzis acest lucru) și alte multe anexe etc. Interesant este că Red Fort oferă o priveliște plăcută atât asupra râului Yamuna (fiind construit pe malul drept al acestuia), cât și asupra Taj Mahalului. Din cauza ceții nu ne-am putut bucura și de priveliștea asupra Taj Mahalului.
De la Red Fort am tocmit un tuk-tuk până la Baby Taj, mânați și de mai mulți turiști și bloguri care sugerau că este chiar mai frumos decât Taj Mahal. Baby Taj (Itmad-ud Daula’s tomb), este situat pe partea cealaltă a râului Yamuna.
Mausoleul a fost construit la cererea soției împăratului Mogul Jahangir, Nur Jahan, pentru tatăl ei Ghiyas Mirza Beg (care era totodată și bunicul lui Muntaz Mahal). A fost construit între 1622 și 1628 reprezintă tranziția între prima perioadă a arhitecturii monumentale Mogule (bazată în special pe gresie roșie) și următoarea etapa (bazată pe marmură). Ceea ce este fascinant la aceste monumente musulmane sunt lucrările în marmură, extraordinar de fin lucrate.
Leave a Reply